Stilul (nu stiu daca asa e si cel original, oricum eu am avut la dispozitie doar varianta romaneasca) este foarte sec, comprimat, aproape telegrafic.

Inceputul este o insiruire de fapte cu un numar mare de personaje care se leaga prea putin. Am avut impresia ca autorul a vrut sa le introduca pe toate pentru evenimente ulterioare, dar dintr-o scena scurta si confuza eu nu am ramas cu nimic.

Problema cea mai mare pentru mine au fost insa personajele, a caror caracterizare mi s-a parut foarte sumara, ca si cum nu ar fi elemente principale in naratiune, ci un fel de necesitati. Daca ar fi sa iau modurile de caracterizare atat de studiate in liceu, nu as avea aproape nimic de spus, in afara de cateva adjective folosite cu zgarcenie si putinele concluzii care se pot trage din actiunile lor.

Personajul principal (din partea pe care am citit-o) este Lara, care este caracterizata mult mai bine decat ceilalti, dar care totusi nu este un personaj pe care sa pot spune ca-l inteleg sau cunosc. Unul dintre cele mai importante momente pentru ea este ascuns si povestit din perspectiva altui personaj, fara explicatii si apoi uitat.

Relatia Larei cu Pasa este ciudata, cu un inceput frumos, urmat de scena cu impuscatura, si apoi cu o nunta pe care eu nu mi-o pot explica. In primul rand, de ce nu i-a spus adevarul inainte de nunta? Reactia lui imediata mie nu mi-a fost clara. A fost tulburat de cele aflate, dar in ce fel s-au modificat sentimentele lui pentru ea?

Mutarea in Urali si reactia lui de dupa a fost dezamagitoare, si faptul ca existenta fetitei lor a fost doar mentionata asa, ca un fapt divers, m-a dezamagit. Erau atat de multe lucruri care s-ar fi putut spune in cateva propozitii, si mi-au lipsit. Decizia lui de a pleca pe front a fost ilogica pentru mine, de parca ar fi fost mai bine pentru ea sa fie vaduva decat divortata. La fetita nici nu s-a gandit, desigur.

Si daca tot vorbesc de actiuni ilogice, decizia lui Galiullin de a pleca pe front a fost la fel de deplasata. In loc sa se poarte civilizat cu un inferior (in cadrul unei garnizopane din spatele frontului) si pentru ca nu putea sa-l mute pe acela, si nici el sa-si ceara transferul, a cerut sa fie trimis pe front.

Scena de la maternitate, cand sotia lui Iura Jivago urma sa nasca, a fost ultima picatura. In primul rand, sotia lui este fata cu care o femeie pa moarte il ‘logodise’, desi alta mentiune despre casatorie sau relatia lor de dupa n-a fost. Dar reactiile lui, ca viitor tata, sunt cele mai interesante:

Stand in fata usii salonului unde sotia sa a fost dusa sa nasca, el se gandea la vizitele pe care urma sa le faca, si ca “era silit sa stea aici, irosind un timp pretios, privind pe fereasta [...]” in asteptarea moasei cu care trebuia sa vorbeasca. Dupa ce a studiat ploaia si situatia spitaleleor in timp de razboi, “se intoarse de la fereastra, cascand de oboseala. Nu avea la ce sa se gandeasca. Dintr-o data isi aminti de de un incident de la Spitalul Crucii Rosii, unde lucra.”

A treia zi, s-a dus la spital dupa ce a aflat ca nasterea incepuse si “isi musca mainile pana la sange”. Dupa ce a fost felicitat pentru nasterea fiului (al carui nume nu-l aflam) se gandeste ca “Doar Tania fusese sublima, ea fusese in pericol de moarte si era acum, din fericire, in afara de orice pericol.”

Bine ca macar la sfarsit s-a gandit si la ea. La nici doua pagini dupa asta, el este anuntat ca va pleca pe front in curand. Reactia lui? Nu se  stie, pentru ca nu se scrie nimic despre ea.

Poate sunt eu obisnuita sa citesc carti altfel scrise, poate sunt prea critica sau nu stiu sa vad ce trebuie vazut, dar Doctor Jivago este o carte care nu-mi place si pe care, deocamdata, o voi abandona. Imi pare rau ca prima carte de la BookFrenzy a fost un abandon, dar asta este, sper ca la urmatoarea va fi mai bine, si poate intr-o zi voi relua aceast carte cu mai multa rabdare si voi trece peste toate cele de care m-am plans aici.

Abatorul cinci – Kurt Vonnegut: Când am început să o citesc mă așteptam la ceva gen ‘Pe frontul de vest nimic nou’, o carte de război care chiar mi-a plăcut. Pe lângă scenele de război, în Abatorul cinci mai apar scene din alte două momente ale vieții lui Billy Pilgrim, din viața de după război, o viață tipic americană neinteresantă și timpul petrecut pe planeta Tralfamadore. Narațiunea este încâlcită, cu treceri de la un episod la altul și fără evenimente care să mă impresioneze în mod deosebit, cu o combinație de scene istorice și de science-fiction care mă fac să nu-l pot încadra în nici o categorie. Am citit cartea din curiozitate, dar fără prea mare interes, și nu cred că aș recomanda-o cuiva.

Răul – Jan Guillou: Această carte mi-a fost recomandată de două colege cărora le-a plăcut foarte mult, și mă pregăteam moral să citesc o carte care să-mi placă. Problema e că nu am trecut de pagina a doua. Eu când citesc ‘văd’ scenele, motiv pentru care de multe roi refuz să văd ecranizări ale unor cărți care mi-au plăcut, să nu fiu dezamăgită. Ei bine, această carte este foarte violentă și nu am rezistat să o citesc din acest motiv. Toți care au citit-o au apreciat-o, dar eu am refuzat să mă scufund într-o asemena lume prin lectură, și am abandonat-o.

Maestrul și Margareta – Mihail Bulgakov: Încep prin a spune că toate cărțile scrise de autori ruși pe care le-am citit eu au fost apăsătoare, și aceasta nu face excepție. Cartea conține două planuri, unul în Rusia anilor 1930, și altul în Ierusalim, înainte de răstignirea lui Isus. Nu vă povestesc mai multe, dar spre deosebire de Abatorul cinci, aici trecerile dintre cele două planuri sunt firești și sunt multe scene care au fost destul de puternice să mi le amintesc și la căteva luni bune de când le-am citit.  Încă nu am terminat de citit cartea, dar o voi face în curând.

Equal Rites – Terry Pratchett: O altă carte începută și neterminată, din cauze de licență, pe care vreau să o termin până la sfârșitul anului. Este o carte destul de amuzantă, cu un limbaj modern și personaje imperfecte, interesante prin asta. E singura carte din acest an în engleză, dar sper că nu și ultima.